Mireasa sezon 7. Impresii la rece după atacurile lansate de Hatice și Mihai la adresa lui Roberto. Ce au spus tinerii

Mihai și Hatice au spus că sunt conștienți că și și-au cerut scuze, însă invitatele emisiunii Mireasa: Capriciile Iubirii au precizat că așteaptă să vadă cum se vor comporta în viitor, pentru a demonstra că într-adevăr le pare rău.  

Doamna Livia i-a dat un sfat lui Roberto, înainte de task-ul la care tânărul a primit jigniri de la Mihai și Hatice. 

„Ei îl atacă tot timpul și i-am zis sa nu zică nimic și să-și vadă el de treaba lui. Mihai a spus că ar fi trebuit să plece Roberto și nu Alex. De când l-au votat atunci în gală îl înțeapă în permanență. Eu am tăcut, le-am dat sfaturi bune”, a spus doamna Livia. 

Ce au spus Mihai și Hatice la Mireasa: Capriciile Iubirii 

Întrebat dacă numai momentul în care Roberto l-a nominalizat pe Mihai l-a determinat să-și schimbe comportamentul față de el, iubitul lui Hatice a răspuns: „Au fost mai multe momente. Când a dansat cu ea la party, după party m-a făcut fals”.

Hatice a spus că a luat prea personal task-ul și întrebată dacă pentru anumite lucruri ea și Mihai pot „călca peste cadavre”, tânăra a răspuns: „Poate, posibil”. 

La finlul dezbaterii acestui subiect Gabriela Cristea i-a dorit lui Hatice să nu mai simtă această tristețe pe care o simte acum, pentru greșeala făcută. 

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe .

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 17:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Povești surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Admin
58 0

Comentarii

Leave a reply

eMireasa.Live
Acest site nu gazduieste si nu emite nici un stream live pe internet! Acest site este doar o interfata, un motor de cautare ce indexeaza link-urile publice aflate in circulatie libera pe internet. Drepturile asupra continutului si al marcilor apartin detinatorilor de drept.

© eMireasa.Live.